civicON III:
(R)EVOLUȚII

civicON este un festival de atitudine, organizat anual la Alba Iulia.
Timp de trei zile, sunteți invitați să vă conectați cu activiști, jurnaliști și artiști implicați, să descoperim împreună ce funcționează și ce poate fi îmbunătățit în starea democrației, în România și în lume.

Ediția din 2019 este organizată sub tema (R)EVOLUȚII, atât pentru a marca 30 de ani de la Revoluția Română dar și pentru a crea un cadru în care să înțelegem împreună cum arată evoluția societăților, prin și în afara revoluțiilor, cum și dacă poate fi revoluționată democrația, cum evoluează arta contemporană în pas cu realitatea politică.

Ca în fiecare an, discuțiile și prezentările vor fi completate de ateliere pentru tineri, iar în acest an am crescut latura artistică - muzică și poezie, teatru, proiecții de film.

Locație

În 2019, civicON se va desfășura în două locații - Hotel Transilvania (Piața Iuliu Maniu 11) și Casa Forum (str. Simion Bărnuțiu nr. 10). În program este trecută locația fiecărui eveniment.
Puteți accesa traseul pe Google Maps aici.

Parcare: Dacă veniți cu mașina, puteți parca în fața Hotelului dar și pe strada Simion Bărnuțiu. Spațiile de parcare stradale sunt marcate dar nu sunt încă rezervate, iar sistemul de plată pentru parcare nu este încă implementat.

Taxi: Firme de taxi - Gicu Taxi: 0258920, As Taxi: 0258946, Exclusiv Taxi: 0258941.

Cazare în Alba Iulia

De la hoteluri la pensiuni, apartamente în regim hotelier și hosteluri, în Alba Iulia găsiți tot mai multe posibilități de cazare.
Recomandările noastre:

Hotel Transilvania - locația principală a evenimentului. Camere de 3* și 4*, confort sporit, parcare asigurată, aer condiționat, standarde internaționale.

Antique Apart Hotel - foarte aproape, camere spațioase în vilă, aer condiționat.